Asigurarea de răspundere civilă profesională

Despre Asigurarea de răspundere civilă profesională

Succesul unei afaceri depinde de reputația pe care ti-o construiești. Dar chiar și cel mai bun profesionist este vulnerabil în fața erorilor. O asigurare de răspundere civilă te protejează financiar și, în același timp, poate să confirme profesionalismul și responsabilitatea de care dai dovadă.

Asigurarea de răspundere civilă profesională acoperă răspunderea pe care ți-ai asumat-o faţă de clienţi/beneficiari pentru prejudiciile cauzate acestora, ca urmare a unor acte, fapte, săvârşite din culpa ta (erori, omisiuni, greşeli proprii comise fără intenţie), în timpul şi/sau în legătură directă cu desfăşurarea activităţii profesionale pentru care ești autorizat.

Acest tip de asigurare este, de regulă obligatoriu, impus de legislaţie sau de organizaţiile ori asociaţiile profesionale în vederea obţinerii/reînnoirii licenţei de operare/profesare în domeniul respectiv.

Cui se adresează?

Asigurarea de răspundere civilă profesională se adresează:

  • Personalului medical, unităţilor sanitare și furnizorilor de produse și servicii medicale;
  • Farmaciștilor, asistenţilor de farmacie și unităţilor farmaceutice;
  • Brokerilor de asigurare;
  • Prestatorilor de servicii;
  • Unităţilor de alimentaţie publică;
  • Unităţilor turistice;
  • Service-urilor auto;
  • Societăţilor de pază și supraveghere;
  • Poliţiștilor;
  • Caselor de expediţii.

La cerere, pot fi încheiate asigurări şi pentru alte tipuri de profesii sau domenii de activitate.

singapore escort classifiedsescort shemale malaysiaпродвижение сайтов 2014шипованные шиныработа юрист в киевезапросы гугл